Gânduri în miez de noapte III

Sursa: Tumblr

Mă trezesc speriată dintr-un vis urât și inconștient, caut mâna ta în mijlocul patului. Dar tot ce găsesc sunt doar amintirile.. Și un cearceaf rece, învăluit în negura amintirii tale.. Încă tânjesc după atingerea ta, după mâna ta care se juca în părul meu, după ochii tăi ca întunericul. 

Ai plecat prea devreme de lângă mine. Și nu mi-ai dat șansa să îmi iau 'la revedere' așa cum ar fi trebuit. Te urăsc, Făt-Frumos, pentru asta. Trebuia să fii aici pentru mine, pentru tine, pentru noi.. Pentru un viitor de care nu aveam habar, dar un lucru știam sigur: am fi fost fericiți. Și împreună.


Ești singurul care înțelege întunericul din mintea mea, Făt-Frumos. Pentru că l-am văzut în ochii tăi și m-am simțit ca acasă.

Nonsense.

Do you ever miss someone so much,
that it even hurts
and you almost suffocate?
You try to breathe in the good air
and then you realise that..
he's the one who helped you breathe.

I miss you.
I miss our long talks,
our funny fights;
you always won
because I let you.

I miss hearing your sexy voice,
your weird accent.
Sometimes it was annoying but..
it made me feel calm,
safe.

At nights,
even though you were
on the other side of the bed,
you always held my hand
in my sleep..

I remember one night,
you woke up
and covered me
with the blanket.
You probably thought
that I was asleep but..
I wasn't.
Couldn't do that because
I was watching how lovely you look
in your sleep.

You looked so peaceful,
Without your constant worries,
dreaming of who knows what?
away from this world.

And then you woke up.
You kissed me.
I smiled
because in that moment
I knew that
I loved you.

I do love you.
Truly, deeply.
And now I am sure that
even if we do not end up together
I will always love you.
And I will never feel
the same thing for anyone else
because they'll never be you,
no matter how hard they're trying.

No one can replace you.


He's more myself than I am.
Whatever our souls are made of, his and mine are the same.
~ Emily Bronte

Visul unei nopţi de vară

 
    
Te vreau şi nu eşti.
Întind mâinile pe cearceafurile moi ale patului, te caută şi nu te găsesc.
De ce nu eşti aici ? De ce, când am atâta nevoie de tine ??
Vreau să te aud.
Vreau să îţi aud râsul de om nebun, ce îmi umplea nopţile de fericire.
Vreau să fii lângă mine şi gândurile să ne poarte pe tărâmuri numai de noi ştiute.
Vreau să fim Ileana Cosânzeana şi Prâslea cel Voinic. Ştii că îmi plac basmele şi finalurile fericite.
Mă faci şi pe mine fericită măcar în seara asta ?
E patul prea gol, ca şi sufletul meu, în lipsa ta..

Timp pierdut

Undeva în mijlocul pădurii, într-un loc ştiut numai de el, se află o casă veche, ce a aparţinut familiei lui de 200 de ani. O casă simplă, fără etaj, cu pereţi albi. Iar în jur, numai copaci seculari, ce poartă povara sutelor de ani. Natura toată parcă renaşte atunci când îi simte prezenţa. Parcă vrăjit, păşeşte cu atenţie în casa parcă uitată de timp, în locul în care a copilărit. Totul este aşa cum l-a lăsat. Chiar şi mobila e aceeaşi. Cu inima tresăltându-i de emoţie, îşi caută cu înfrigurare camera..
Goliciune şi întuneric. Miros învechit. Nori de praf plutesc deasupra fiinţei sale. Îşi roteşte ochii prin încăpere, într-o singurătate şi-ntr-o linişte ca din veacuri. Silueta-i dreaptă şi neregulată pare o fantasmă a morţii. Bucăţile de amintiri îşi fac apariţia, desfăşurându-se în faţa ochilor, de parcă cineva i-ar fi surprins viaţa pe un ecran de cinematograf.
În sfârşit, după atâţia ani pierduţi, îşi reuneşte spiritul cu prietenul lui, cel care l-a ajutat să treacă peste cele mai cumplite clipe: moartea mamei. De atunci, tatăl lui l-a alungat încet-încet, de parcă ar fi fost vina lui. I-a spus să stea departe de restul familiei. Şi a plecat în lume de unul singur. Dar atunci când i-a luat şi ultimul lui refugiu, sufletul i s-a sfărâmat in mii de bucăţele şi nici până acum nu a reuşit să şi le întregească.
Plimbându-şi degetele firave şi anume făcute pentru a dezmierda clapele pianului, sufletu-i plin de lacrimi tânjeşte după sunetele dulci, ca gânguritul unui bebeluş. Hm, până şi scaunul a rămas în acelaşi loc... Se aşează uşurel, ca şi când o vrajă ar fi pus stăpânire pe el, şi începe să cânte Ballade pour Adeline... la auzul notelor, sufletu-i surâde . Abia acum se simte împăcat. Oh, om ajuns la cărunteţă, fiinţa ţi-e învăluită în lumină şi pulberi ! Atâta timp pierdut...

Mulţumiri

Ajungi la un moment dat la capătul puterilor, te saturi de toată lumea din jur, nu mai vrei să auzi de nimeni şi nimic. Dar ce-i mai rău... e că te saturi de tine. Te uiţi dimineaţa în oglindă şi urăşti cu înverşunare reflexia aia. Înveliş, interior. Tot. Şi cazi într-o depresie fără început şi sfârşit, de nici nu mai ştii ce-i cu tine. Începi să îi respingi pe cei din jur, cei care sunt mereu aproape de tine şi vor să te ajute, dându-ţi sfaturi. Ajungi să deteşti tot ceea ce până atunci îţi făcea mare plăcere. Începi să îţi faci gânduri negre, să crezi că nu mai ai scăpare, să îţi iei la despicat toate defectele. La tine a ajuns tot răul din lume.
Fără să ştii şi fără să crezi, Providenţa îşi face treaba. Atunci când ai cea mai mare nevoie, îţi trimite un semn. În cazul meu, a fost o persoană. Nu pot să îi mulţumesc îndeajuns pentru câte lucruri a făcut pentru mine, fără să fie conştient de asta. Numele nu contează. Dar îi voi spune Monkey.
M-a ajutat să îmi iubesc complexele. Chiar dacă la început am privit 'lecţia' pe care încerca să mi-o dea cu ochi sceptici, mă bucur că am intrat în joc până la capăt. Pentru că am avut numai de câştigat. Am început prin a-mi conştientiza defectele, apoi am încercat să văd ce aş putea face să le remediez...dar nu a fost nevoie. Pentru că am realizat că tocmai imperfecţiunile ne diferenţiază de ceilalţi, ele ne fac să fim speciali şi să tindem spre perfecţiune.
Am învăţat că trebuie să ţin mereu capul sus şi să fiu mândră de cum arăt şi cum gândesc. Pentru că, de fapt, nu exteriorul contează. Căci, dacă străluceşti pe interior şi te iubeşti aşa cum eşti, se va cunoaşte şi pe exterior. Vei exploda şi vei radia prin toţi porii. Cine mă cunoaşte, ştie că aveam o problemă cu kilogramele în plus. Monkey m-a ajutat să mă accept aşa cum sunt, să iubesc acea diferenţă şi...într-un timp destul de scurt, rezultatele s-au cunoscut. Uşor, uşor, am început să slăbesc, fără să depun prea mult efort. Ce am schimbat ? Am scăpat de o obsesie. Nu mai stăteam ore întregi să mă gândesc la cât de urâtă sunt. Contează foarte mult şi să ştii că ai pe cineva alături, care te place exact aşa cum eşti.
Vrei să ai curaj, să scapi de timiditate, cum ai fost până acum câţiva ani? Scapă de prejudecăţi. Cum spuneam mai devreme, capul sus şi nu pleca urechea la părerile din jur. Tu contezi. Doar tu ! (Bine, asta nu înseamnă că trebuie să calci pe cadavre, you know what I mean).
Şi, nu în ultimul rând, trebuie să ai răbdare. Good things come to those who wait. Acum m-am convins de asta. Timpul le rezolvă pe toate, întotdeauna.
Îţi mulţumesc, Monkey, pentru tot ce m-ai învăţat ! M-ai criticat de fiecare dată. Şi ai fost mereu lângă mine cu o vorbă bună şi m-ai luat peste picior de fiecare dată, în stilul tău caracteristic !
You saved me and you have no idea !

Din neant ai venit, în neant ai plecat

     

       Ai plecat de lângă mine şi nu te-ai gândit la ce pagube laşi în urma ta, fără să te uiţi în spate. E ca şi cum m-ai lăsat fără un membru, fără un organ vital. De fapt, nu. Chiar dacă ţi se pare prea mult, ai plecat şi mi-ai luat şi sufletul cu tine ! 

       Din neant ai venit, în neant ai plecat.. Fără să mă anunţi şi fără măcar să încerci. Tu ai fost cel care m-a stârnit cu planuri frumoase, cu gânduri pe măsură. Îmi pusesem toate speranţele, am crezut că voi fi fericită, de data asta. M-ai cucerit prin felul tău de a fi, prin modul în care vorbeai şi nu era nevoie să te văd, ca să ştiu că you were the one.
     Ştii ce-mi spuneai ? Că eşecurile fiecăruia ne-au adus împreună.. Hm. You made me fall for you, but you never intended to stay. Şi ce e mai rău? Că ştiu sigur că nu ai remuşcări, că nu ai resimţit treaba asta ca mine. 

      Nu ai ce face în privinţa asta ? Ooo, ai ce să faci, soluţii sunt multe. NU VREI SĂ FACI CEVA!! Ai ales calea cea mai uşoară, că să îţi fie numai ţie bine. Dar oricum, ceea ce vreau eu şi părerea mea n-au fost luate în seamă niciodată, de nimeni. Aşa că de ce să mă aştept ca TU să mă tratezi diferit? Because my middle name is 'Idgit' and I believed in you. I believed you were different than the others. But you're NOT.

Frustrare.

 

Știi ce e aiurea? Că te uiți la filme/seriale romantice și te amăgești singură. Te uiți ca proasta și te aștepți să apară cineva în viața ta și să te iubească exact așa cum vezi acolo. Că într-o bună zi, cel mai popular tip din liceu te va observa pe tine, o necunoscută, și își va da lumea peste cap, încercând să te cucerească. Iluzii, nene, iluzii. Te îmbeți cu apă rece. Da' nu-i corect. We all deserve a guy like in the movies. Merităm, măcar o dată în viață, să avem parte de o iubire ca în filme.

O bună prietenă mereu îmi amintește că asta e viața reală. Și că iubirea din filme nu există. Eu sunt de altă părere. Există, dar nu la toți ni-e dat să o găsim. Și unii dintre noi își pierd întreaga viață căutându-și jumătatea inimii lor.

Libertate, frate

Miezul nopții o prinde stând în fața geamului, cu paharul de whiskey în față și cu țigara aprinsă, din care trage fumul cu amărăciune. De afară, Luna o privește cu ochi triști, iar stelele..sunt martorele suferinței ei. Sunt singurele care-i înțeleg durerea, golul pe care i l-ai lăsat în suflet. Cu cine să vorbească ? Cui să îi spună că atunci când ai dat prima palmă, ai rupt o bucățică din sufletul ei ?? Prietene, ești un idiot nemilos, cu o inimă de piatră. Ți-a plăcut întotdeauna să o vezi la pământ, când încerca să-și dea ultima suflare; te simțeai ca un cocoș ce a ieșit victorios dintr-o bătălie, știind că tu erai totul pentru ea. Ai știut numai să-ți bați joc de ființa ei, de toate principiile pe care ea le avea înainte de a te cunoaște pe tine. Știi ce ai făcut ? Din cauza ta, ea nu mai crede în iubire. Și a crescut cu magia basmelor, cu Făt-Frumosul pe care toate fetele și-l închipuie. Și aștepta să vină într-o bună zi călare pe calul lui alb, după ce l-a învins pe zmeu, și să o ducă la palat, să trăiască împreună până la adânci bătrâneți. Dar tu ai reușit să o zdruncini cu totul. Ți-ai băgat picioarele în tot ce conta pentru ea. Dar uite că totuși, norocul i-a surâs. Poate că totuși există un Dumnezeu acolo sus, care și-a întors privirea către ea și a văzut cât se chinuie din cauza unui dobitoc. Sătulă de căutarea disperată... a renunțat. Și tocmai atunci s-a întâmplat miracolul. Din întunecimea gândurilor ei, a apărut...cine crezi? Chiar Făt-Frumosul ei mult visat, mult râvnit, în care nu mai credea de secole. Când a văzut-o doborâtă la pământ, ce crezi că a făcut ? A intrat în sufletul ei și a început curățenia: bineînțeles, a deschis larg ferestrele, să între Fericirea și Iubirea, căci se vede că nu i-au mai vizitat de mult inima,să șteargă noroiul negru precum smoala de pe pereți [uite-ți urmele de bocanci, ai călcat cu nesimțire totul în picioare!]. să aerisească camera de cuvintele urâte și ciopârțite care împuțeau încăperea și a adus un parfum nou, parfumul ființei lui, cuvintele lui blânde..
Simpla lui îmbrățișare îi recompune toate bucățile pe care le-a pierdut de când a stat cu tine.. Îi simte respirația sacadată pe trupui-i toropit; el, el e cel care-i alintă fiecare centimetru de piele. El e tot ce ea vrea și ar face orice pentru el, pentru că în sfârșit e fericită! 



Las-o liberă, a îndurat prea multe din cauza ta...

You left...

Nu credeam vreodată că aş putea să prezic viitorul dar.. iată că am făcut-o. Sau...poate e o întâmplare, o coincidenţă. Sau poate că te cunosc mai bine decât îmi imaginez eu. Prea mulţi de 'sau poate'. M-am săturat de incertitudinea asta.


De ce nu putem fi siguri niciodată de ceea ce simţim ?


Din ziua în care ai plecat mi-am dat seama că tu te vei schimba. Că vei cunoaşte alţi oameni. Că pe mine mă vei exclude încet-încet din sufletul tău. Că îţi vei forma alte amintiri. Atunci, am spus că sunt geloasă. Nu, m-am minţit singură. Nu gelozia îmi întuneca sufletul şi mintea, ci durerea, la gândul că eu nu voi mai conta deloc. Că voi fi doar o pagină îngălbenită de timp, din trecutul tău.


Acum..acum suntem doi străini care se salută din politeţe. Atât ne-a mai rămas. Pentru mine, e cât se poate de clar că sunt în plus undeva unde contam, câtuşi de puţin.

Frustrări...

         

          Fac ce fac şi iar sunt frustrată. Nu ajung niciodată să fiu şi eu fericită, ca alţii. M-am săturat să plâng în fiecare zi, să fiu luată de proastă şi, de fiecare dată când ceva îmi bucură sufletul gri, să mă trezesc că cineva mi’a spart norişorul de puf pe care stăteam. Singura mea plăcere e când stau şi citesc. Citesc, nene, de mai-mai că mănânc cărţile. De ce ? Pentru că e singurul moment din zi când pot să evadez, să trăiesc aceleaşi sentimente ca protagonistul romanului: să iubesc, să urăsc, să fiu fericită, să fiu iubită. Adică să am tot ceea ce viaţa de zi cu zi nu îmi oferă. Numai că treaba asta nu durează toată viaţa. Urăsc să ies din transă, să realizez că ce am simţit n-a fost în viaţa reală. Amăgire... numai de asta am parte de ceva timp încoace. În situaţiile astea, ajungi să regreţi ziua în care te-ai născut.

         Sunt geloasă pe oamenii fericiţi. De fapt, nu. Îi urăsc. Nu suport...ştiind că eu nu am parte de aşa ceva.

         Se zice că trebuie să te bucuri că ai familia aproape. Că sunt fericirea părinţilor mei. Şi aşa e. Aş face orice pentru ei. De curând, mi-a fost pusă o întrebare care m-a băgat în ceaţă. Pentru că şi eu mă gândesc de ceva timp la răspuns. “Cum ai răspunde dacă tatăl tău te întreabă vreodată : ce faci tu dacă murim noi?”. Cred că … aş muri şi eu dacă nu ar mai fi ei.

Oare cât va mai trebui să suport situaţia asta care mă scoate din minţi?  

Darkness

            Câmp. Noroi. Norii gri, încărcaţi, îşi revarsă lacrimile greoaie peste întreaga fire. Vântul îşi înfige ghearele nemiloase şi negre în tine. E aşa frig, încât simţi cum acele de gheaţă îţi străpung pielea.

         Aleargă. Picioarele lovesc cu putere noroiul abia format. Stropii negri sar peste tot, împroşcându-i tenişii roşii. Din când în când, se mai uită înapoi, să vadă dacă mai este urmărită. Cade, ca un bolovan. Blugii ei, şi-aşa rupţi, se sfâşie şi mai tare la contactul cu solul. Rămâne cu genunchii dezgoliţi. Se vede înconjurată. No way out...

         O pereche de ochi căprui o ţintuieşte cu privirea. Un corp cu forme perfecte se conturează în penumbră. Tăbară pe ea, să o secătuiască de puteri... să-i mănânce sufletul... să o lase cu Nimic. Alte perechi de ochi se aprind ca felinarele împrejurul ei.

         Ce vor de la ea ? Deja le-a oferit totul, pe o tavă de aur, tot ce au vrut, tot ce au avut nevoie. Acum, că au răpus-o, să o lase măcar să se ducă în linişte. Nu e nimeni care s-o salveze de ce şi-a făcut cu mâna ei. 

Toţi cei care erau lângă ea odată au venit să o vadă cum îşi dă ultima suflare.

..

Te simt...simt cum fiinţa ta îmi cuprinde corpul. Îţi simt respiraţia sacadată pe trupu-mi toropit. TU îmi alinţi fiecare centimetru de piele, iar simţurile mele o iau razna. Dar, când mă întorc spre tine, tu te descompui uşor într-o negură deasă, iar degetele-mi palide te caută disperate...Unde ai dispărut? Ştii bine că tu eşti drogul meu. Inima mea o caută pe a ta, ochii mă păcălesc, sufletul meu a câştigat! Te-am recompus, bucăţică cu bucăţică. Am reuşit să-ţi ating singurul lucru care te ţine în viaţă: sufletu-ţi plin de tristeţe...De-acum, nu mai ai unde să pleci; eşti captivul sufletului meu...

Sentimente înăbuşite

     

       De ceva timp, mă chinui să scap de nişte sentimente pe care chiar nu le mai pot ţine ascunse. Stau acolo, într-un buzunar ascuns al minţii mele de om cu probleme la mansardă. 

       Pleci. Paşii tăi îşi urmează cursul normal. Nu mai suntem copii, iar pentru tine a venit vremea să îţi vezi de viaţa ta. Şi sunt geloasă, pentru că ai să ajungi să cunoşti alte persoane care îţi vor schimba viaţa şi încet-încet, ai să mă excluzi din sufletul tău. Asta mă doare cel mai mult, faptul că până acum, AM FOST o piesă  importantă, zic eu, în ceea ce ai făcut tu, AM FOST o parte din trecutul tău. 

       Dar, asta e. Trebuie să ne maturizăm, să lăsăm totul în urmă. Deşi îmi pare rău...

Heartless

           Uneori, chiar mi-aş dori să fii atent la versurile cântecelor care îmi plac. Pentru că de ceva vreme, cam toate au legătură cu tine. Şi mă sperie chestia asta. Nu vreau să simt! Nu, nu vreau să împart cu nimeni sentimentul ăsta care te face să te simţi în al nouălea cer. Nu, nu cu tine. Nu. M-am ars de prea multe ori şi mi-a luat destul de mult să refac puzzle-ul. 
           Everybody lies. Şi tu te numeri printre ei. M-ai făcut să mă simt bine, chiar dacă ştiam că minţi. EU te-am lăsat să minţi. Pentru că ştiam că, odată ieşit la iveală, adevărul doare. Şi doare al naibii. De parcă cineva ţi-a înfipt o săgeată în inimă. Heartless. E tot ce pot să zic despre persoana ta. 
           

Bucăţi de suflet

            Ţi-ai făcut un obicei crud. Îţi place la nebunie să îmi frângi sufletul în mii de bucăţele, ca mai apoi să mă priveşti rânjind, cu o mutră victorioasă, cum mă chinui să le strâng şi să mă fac om iar. Şi să simt ceva. Dar nu, roata se întoarce şi e rândul tău să faci asta. De data asta, eu voi avea mutra aceea satisfăcută atunci când îţi voi ascunde lipiciul. Să te chinui şi tu. Să vezi cum e când încerci să te refaci după "operaţii" de genul ăsta. Până atunci, sper să îţi fie viaţa un calvar!

            La final, o melodie care n-are nicio legătură cu cele de mai sus. XoXo!

Passion

1. Litoral România (Eforie Sud)

2. Predeal

3. Râşnov

4. Tecuci

5. Poiana Sărată (aprilie)

6. Peştera Urşilor

Frustrări

          Am ajuns să nu mai pot. Să nu mai pot avea încredere în nimeni. Să îmi doresc să dispar o zi de pe faţa Pământului. Pur şi simplu, nu mai pot. Cunoşti sentimentul ăla de înfrângere? E aiurea. Te simţi ca şi cum eşti în ringul de box şi adversarul tău tocmai te-a făcut K.O. şi tu cazi, încet-încet, puterile te lasă şi nu mai eşti în stare să te ridici şi să-i dai nemernicului un pumn în faţă. E dur să te simţi aşa. Doare. Cumplit. Simt cum îmi vine să îl iau şi să îl strâng de gât pe nemernic. Abia acum realizez cât de rău am ajuns. Să îmi doresc să îl strâng de gât? :)) Mă rog. Măcar mi-am descărcat frustrarea scriind :).

         Ca o încheiere, voi posta videoclipul de la o piesă care îmi place foarte mult.

Dorinta

Vară, cald, mă toropesc în casă. Aerul condiţionat parcă nici n-ar exista. Îmi simt fiecare picătură de transpiraţie cum se scurge pe trupu-mi înfierbântat. Sângele îmi vibrează în vene, parcă ar vrea să explodez. Întregul trup mă îndeamnă să iau primul tren cu destinaţia : litoral şi primul prieten care îmi iese în cale, să stam cu cortul pe plaja şi de aici să nu ne pese de absolut nimic.



Parcă-s nebună. Am un chef nebun să alerg desculţă pe plaja rece, la ora asta târzie din noapte, să urlu de fericire şi să mă arunc în apă, să simt fiecare val cum îmi biciuie pielea. Corpul meu să facă dragoste cu apa. Să uit de toate relele, de toţi oamenii pe care i-am cunoscut, să fim doar noi doi, fără bani, fără nimic. Doar cu hainele şi costumele de baie pe noi. Poate nici chiar costumele. Naked, frate. Să simt razele Soarelui cum mă gâdilă uşor. Să mă doară în cur de tot ce se întâmplă pe planeta asta. Să fiu şi eu măcar o dată egoistă fără să îmi zică nimeni nimic. Poate aşa m-aş elibera şi eu de tot răul pe care l-am adunat în mine din cauza lor. Şi părinţii? Să nu-şi mai facă atâtea griji în privinţa mea. Să plec şi să le las un bilet : “Sunt bine, n-am nevoie de nimic, doar să mă lăsaţi în vara asta să-mi fac de cap. Va pupă Andreea!”


Libertate, frate! Şi MAREA e singura care îmi poate oferi un adăpost.

Happiness..

Din nou, zorii dimineţii o prind stând întinsă pe iarba de un verde crud ce te îndemna să o mângâi, la locul ei preferat. Razele soarelui de dimineaţă se joacă în părul ei negru ca abanosul. Se gândea la Prinţul ei perfect, călare pe un pur-sânge arab, alb ca spuma laptelui. Alb-negru, combinaţia clasică. Omul ăsta e prea perfect pentru ea, care mereu greşeşte din prostie. Şi-ar dori să îl aibă în preajmă, să îl simtă mereu, să îl strângă în braţe atunci când se simte singură. Atunci, culorile lor clasice s-ar contopi şi ar forma un tot întreg.
   Pur şi simplu adoră ziua aceea în care totul a luat naştere. Şi-a găsit în sfârşit un ţel pentru care să lupte, un motiv pentru care să trăiască, pentru tot ceea ce înseamnă "EL"... Îl iubeşte pur, sentimentele ei pentru EL sunt cele mai pure posibile. EL o ajută să respire, e aerul cel mai curat pentru ea.
   Se ridică  de pe iarbă, iar graţioasa-i făptură, înveşmântată în văluri albe ca zăpada, pluteşte în vârtej prin labirintul plin de delicii al pădurii. Se mişca asemeni acelor fiinţe radioase, închipuite pe cărările însorite ale Paradisului. Tăcerea se aşternea peste sufletul ei, care se simţea ca într-o biserica pe înserate. Deodată, scoate un ţipăt de bucurie. Acel sunet jalnic părea în armonie cu liniştea meditativă ce domnea peste întreaga fire.
  E aici, chiar Prinţul ei! O priveşte ca pe cel mai râvnit diamant din lumea asta, cu ochii lui negri şi mari, învăluind-o în iubire. O strânge în braţele lui puternice, totodată protectoare şi îi şopteşte suav la urechiuşa ei un "Te iubesc!". E cu ea acum şi nimeni şi nimic nu îl va putea lua de lângă ea. Cele două jumătăţi s-au unit acum, contopindu-se într-o singură inimă ce va continua să bată pentru o eternitate...

Nu...

Şi iată că acel minunat anotimp a trecut. Amintirile ei îţi vor rămâne în adâncul inimii.
Şi începe din nou şcoala. E o nouă etapă din viaţa mea : liceul. Îmi este foarte greu să mă acomodez cu noii colegi! Nu-mi vine să cred că a trecut o săptămână şi nu am reuşit să le reţin numele. Mi-e frică!
Mi-e dor de vechiul colectiv, mi-e dor de banca mea, mi-e dor de pauzele lungi în care aveam timp să fac orice!
Da, mi-e dor de foştii colegi! Pentru că am fost colegă cu mulţi dintre ei încă din clasa I şi m-am ataşat foarte mult de ei.
Mi-e foarte greu să mă adaptez în liceul ăla. Şi mă consolează faptul că nu sunt singura aflată în postura asta!Urăsc să mi se spună că am ales acest liceu pentru că e mama acolo, ca să am pile. Pur şi simplu, am crezut că e cea mai bună alegere. 
Profii? Nu sunt aşa cum credeam. Profu' de mate mă torturează. Toţi se uită numai la mine, se aşteaptă ca eu să fiu un geniu, să ştiu răspunsul la toate întrebările lor, la care, bineînţeles, că nu sunt atentă de foarte multe ori. Mintea îmi fuge la vară, vacanţă, apa limpede a mării, la razele de soare care se jucau în părul meu negru ca abanosul, la jocurile copilăriei, pe care le-am retrăit în această vară. Pur şi simplu uitasem cum e să fii copil! Şi am doar 15 ani...Cred că m-am maturizat mult prea devreme!