Câmp. Noroi. Norii gri, încărcaţi, îşi revarsă lacrimile
greoaie peste întreaga fire. Vântul îşi înfige ghearele nemiloase şi negre în tine.
E aşa frig, încât simţi cum acele de gheaţă îţi străpung pielea.
Aleargă. Picioarele lovesc cu putere
noroiul abia format. Stropii negri sar peste tot, împroşcându-i tenişii roşii.
Din când în când, se mai uită înapoi, să vadă dacă mai este urmărită. Cade, ca
un bolovan. Blugii ei, şi-aşa rupţi, se sfâşie şi mai tare la contactul cu
solul. Rămâne cu genunchii dezgoliţi. Se vede înconjurată. No way out...
O pereche de ochi căprui o ţintuieşte
cu privirea. Un corp cu forme perfecte se conturează în penumbră. Tăbară pe ea,
să o secătuiască de puteri... să-i mănânce sufletul... să o lase cu Nimic. Alte
perechi de ochi se aprind ca felinarele împrejurul ei.
Ce vor de la ea ? Deja
le-a oferit totul, pe o tavă de aur, tot ce au vrut, tot ce au avut nevoie.
Acum, că au răpus-o, să o lase măcar să se ducă în linişte. Nu e nimeni care s-o salveze de ce şi-a făcut cu mâna ei.
Toţi cei care erau lângă ea odată au venit
să o vadă cum îşi dă ultima suflare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu