Frustrări...

         

          Fac ce fac şi iar sunt frustrată. Nu ajung niciodată să fiu şi eu fericită, ca alţii. M-am săturat să plâng în fiecare zi, să fiu luată de proastă şi, de fiecare dată când ceva îmi bucură sufletul gri, să mă trezesc că cineva mi’a spart norişorul de puf pe care stăteam. Singura mea plăcere e când stau şi citesc. Citesc, nene, de mai-mai că mănânc cărţile. De ce ? Pentru că e singurul moment din zi când pot să evadez, să trăiesc aceleaşi sentimente ca protagonistul romanului: să iubesc, să urăsc, să fiu fericită, să fiu iubită. Adică să am tot ceea ce viaţa de zi cu zi nu îmi oferă. Numai că treaba asta nu durează toată viaţa. Urăsc să ies din transă, să realizez că ce am simţit n-a fost în viaţa reală. Amăgire... numai de asta am parte de ceva timp încoace. În situaţiile astea, ajungi să regreţi ziua în care te-ai născut.

         Sunt geloasă pe oamenii fericiţi. De fapt, nu. Îi urăsc. Nu suport...ştiind că eu nu am parte de aşa ceva.

         Se zice că trebuie să te bucuri că ai familia aproape. Că sunt fericirea părinţilor mei. Şi aşa e. Aş face orice pentru ei. De curând, mi-a fost pusă o întrebare care m-a băgat în ceaţă. Pentru că şi eu mă gândesc de ceva timp la răspuns. “Cum ai răspunde dacă tatăl tău te întreabă vreodată : ce faci tu dacă murim noi?”. Cred că … aş muri şi eu dacă nu ar mai fi ei.

Oare cât va mai trebui să suport situaţia asta care mă scoate din minţi?  

Darkness

            Câmp. Noroi. Norii gri, încărcaţi, îşi revarsă lacrimile greoaie peste întreaga fire. Vântul îşi înfige ghearele nemiloase şi negre în tine. E aşa frig, încât simţi cum acele de gheaţă îţi străpung pielea.

         Aleargă. Picioarele lovesc cu putere noroiul abia format. Stropii negri sar peste tot, împroşcându-i tenişii roşii. Din când în când, se mai uită înapoi, să vadă dacă mai este urmărită. Cade, ca un bolovan. Blugii ei, şi-aşa rupţi, se sfâşie şi mai tare la contactul cu solul. Rămâne cu genunchii dezgoliţi. Se vede înconjurată. No way out...

         O pereche de ochi căprui o ţintuieşte cu privirea. Un corp cu forme perfecte se conturează în penumbră. Tăbară pe ea, să o secătuiască de puteri... să-i mănânce sufletul... să o lase cu Nimic. Alte perechi de ochi se aprind ca felinarele împrejurul ei.

         Ce vor de la ea ? Deja le-a oferit totul, pe o tavă de aur, tot ce au vrut, tot ce au avut nevoie. Acum, că au răpus-o, să o lase măcar să se ducă în linişte. Nu e nimeni care s-o salveze de ce şi-a făcut cu mâna ei. 

Toţi cei care erau lângă ea odată au venit să o vadă cum îşi dă ultima suflare.

..

Te simt...simt cum fiinţa ta îmi cuprinde corpul. Îţi simt respiraţia sacadată pe trupu-mi toropit. TU îmi alinţi fiecare centimetru de piele, iar simţurile mele o iau razna. Dar, când mă întorc spre tine, tu te descompui uşor într-o negură deasă, iar degetele-mi palide te caută disperate...Unde ai dispărut? Ştii bine că tu eşti drogul meu. Inima mea o caută pe a ta, ochii mă păcălesc, sufletul meu a câştigat! Te-am recompus, bucăţică cu bucăţică. Am reuşit să-ţi ating singurul lucru care te ţine în viaţă: sufletu-ţi plin de tristeţe...De-acum, nu mai ai unde să pleci; eşti captivul sufletului meu...

Sentimente înăbuşite

     

       De ceva timp, mă chinui să scap de nişte sentimente pe care chiar nu le mai pot ţine ascunse. Stau acolo, într-un buzunar ascuns al minţii mele de om cu probleme la mansardă. 

       Pleci. Paşii tăi îşi urmează cursul normal. Nu mai suntem copii, iar pentru tine a venit vremea să îţi vezi de viaţa ta. Şi sunt geloasă, pentru că ai să ajungi să cunoşti alte persoane care îţi vor schimba viaţa şi încet-încet, ai să mă excluzi din sufletul tău. Asta mă doare cel mai mult, faptul că până acum, AM FOST o piesă  importantă, zic eu, în ceea ce ai făcut tu, AM FOST o parte din trecutul tău. 

       Dar, asta e. Trebuie să ne maturizăm, să lăsăm totul în urmă. Deşi îmi pare rău...

Heartless

           Uneori, chiar mi-aş dori să fii atent la versurile cântecelor care îmi plac. Pentru că de ceva vreme, cam toate au legătură cu tine. Şi mă sperie chestia asta. Nu vreau să simt! Nu, nu vreau să împart cu nimeni sentimentul ăsta care te face să te simţi în al nouălea cer. Nu, nu cu tine. Nu. M-am ars de prea multe ori şi mi-a luat destul de mult să refac puzzle-ul. 
           Everybody lies. Şi tu te numeri printre ei. M-ai făcut să mă simt bine, chiar dacă ştiam că minţi. EU te-am lăsat să minţi. Pentru că ştiam că, odată ieşit la iveală, adevărul doare. Şi doare al naibii. De parcă cineva ţi-a înfipt o săgeată în inimă. Heartless. E tot ce pot să zic despre persoana ta.