Nu...

Şi iată că acel minunat anotimp a trecut. Amintirile ei îţi vor rămâne în adâncul inimii.
Şi începe din nou şcoala. E o nouă etapă din viaţa mea : liceul. Îmi este foarte greu să mă acomodez cu noii colegi! Nu-mi vine să cred că a trecut o săptămână şi nu am reuşit să le reţin numele. Mi-e frică!
Mi-e dor de vechiul colectiv, mi-e dor de banca mea, mi-e dor de pauzele lungi în care aveam timp să fac orice!
Da, mi-e dor de foştii colegi! Pentru că am fost colegă cu mulţi dintre ei încă din clasa I şi m-am ataşat foarte mult de ei.
Mi-e foarte greu să mă adaptez în liceul ăla. Şi mă consolează faptul că nu sunt singura aflată în postura asta!Urăsc să mi se spună că am ales acest liceu pentru că e mama acolo, ca să am pile. Pur şi simplu, am crezut că e cea mai bună alegere. 
Profii? Nu sunt aşa cum credeam. Profu' de mate mă torturează. Toţi se uită numai la mine, se aşteaptă ca eu să fiu un geniu, să ştiu răspunsul la toate întrebările lor, la care, bineînţeles, că nu sunt atentă de foarte multe ori. Mintea îmi fuge la vară, vacanţă, apa limpede a mării, la razele de soare care se jucau în părul meu negru ca abanosul, la jocurile copilăriei, pe care le-am retrăit în această vară. Pur şi simplu uitasem cum e să fii copil! Şi am doar 15 ani...Cred că m-am maturizat mult prea devreme!

De ce?

De ce nu o mai suportă nimeni? De ce se comportă ca şi cum ar fi cea mai frumoasă şi talentată de pe Terra? Tu chiar nu realizezi că toată lumea te urăşte? Că toţi fug din calea ta? Te-ai gândit vreodată că dacă ţi-ai schimba comportamentul şi ai mai renunţa la fiţele astea de 2 bani ai putea avea mult mai mulţi oameni în jurul tău care să te accepte aşa cum eşti?
M-am săturat de tine! Aşa cum aproape toată lumea s-a săturat de ifosele tale.
Grow up! Nu te mai comporta ca un copil! Dacă tot te lauzi că lumea te consideră foarte matură, atunci nu-i face să le pară rău că au zis asta!
De când te cunosc, niciodată nu te-ai comportat aşa cum te comporţi acum.
Eu încă mai sper să te deştepţi...Mai bine mai târziu decât niciodată!

Pentru ea

M-am gândit să-i dedic ei o postare, în semn de recunoştinţă pentru tot sprijinul pe care mi l-a oferit, pentru suportul pshic. Chiar dacă e departe, mereu ştie să mă calmeze şi să mă facă să mă simt bine.
Ce îmi place la ea? Tot. Până şi defectele ei le ador, chiar dacă pentru unii sunt urâte. Aşa e ea. Nu o poţi schimba. E încăpăţânată şi îmi place asta. Îmi place zâmbetul ei pur, vocea ei de copil, râsul ei l-aş recunoaşte oriunde. Încă îmi răsună în minte.
De ce o ador? Pentru că e o nebună, mai nebună decât mine. Ne completăm. Ştiu că unii sunt invidioşi că ne înţelegem atât de bine, chiar mă bucur. Să le dea bunul Dumnezeu şi lor pe cineva aşa, ca ea.
O ador. Ştiu că am mai zis asta, nu-mi pasă. E blogul meu şi o zic de câte ori vreau.
E cretina mea şi aşa va rămâne toată viaţa. 
Mulţumesc pentru tot! >:D<

Gânduri în miez de noapte II

Seara se lasă peste sufletul ei. Stă închisă în casă, meditând la toate tâmpeniile pe care le-a făcut din cauza lui. Se simte ca un prizonier într-o celulă, păzită de un gardian nemilos.
Cu farmecele ei, cu trupul ei firav şi cu formele-i voluptoase reuşeşte să treacă de obstacol. Fuge, plângând, la locul lor secret, sperând să-l găsească acolo.
Dorinţa ei arzătoare i se îndeplineşte. Vine înspre ea. O admiră. O îmbrăţişează. O sărută, în timp ce o mână uriaşă se ridică deasupra ei, o ridică şi o strânge. Strigă cu disperare la el să o salveze. El stă şi se uită râzând la ea.
Se trezeşte într-un lac de lacrimi, cu cămaşa udă şi cu Luna, care o priveşte îngrijorată de pe fereastră.

Gânduri în miez de noapte

Zorii zilei o prind stând întinsă pe iarba de un verde crud. În părul ei creţ şi negru ca abanosul îşi plimbă degetele puternice EL, Făt-Frumosul ei, cel mult dorit şi visat.

Cei doi privesc cerul de un albastru ce te face să-ţi pierzi minţile. Soarele ca un bulgăre auriu îi mângâie cu gingaşele-i raze. Le atinge pielea ca de catifea delicat. Se privesc, se ţin de mână, îşi jură dragoste eternă, ea plânge suspinând, el...îşi retrage uşor mâna din palmele ei albe precum laptele şi îşi ia zborul în înaltul cerului şi dispare ca o fantasmă a nopţii...

Uimită, ea se ridică încetişor în picioare, dar cade, sleită de puteri...Stă în genunchi şi plânge.
De ce aşa devreme? E prea tânăr...Şi ea şi-ar fi dat şi viaţa pentru el, ca să-i fie lui bine.