Din nou, zorii dimineţii o prind stând întinsă pe iarba de un verde crud ce te îndemna să o mângâi, la locul ei preferat. Razele soarelui de dimineaţă se joacă în părul ei negru ca abanosul. Se gândea la Prinţul ei perfect, călare pe un pur-sânge arab, alb ca spuma laptelui. Alb-negru, combinaţia clasică. Omul ăsta e prea perfect pentru ea, care mereu greşeşte din prostie. Şi-ar dori să îl aibă în preajmă, să îl simtă mereu, să îl strângă în braţe atunci când se simte singură. Atunci, culorile lor clasice s-ar contopi şi ar forma un tot întreg.
Pur şi simplu adoră ziua aceea în care totul a luat naştere. Şi-a găsit în sfârşit un ţel pentru care să lupte, un motiv pentru care să trăiască, pentru tot ceea ce înseamnă "EL"... Îl iubeşte pur, sentimentele ei pentru EL sunt cele mai pure posibile. EL o ajută să respire, e aerul cel mai curat pentru ea.
Se ridică de pe iarbă, iar graţioasa-i făptură, înveşmântată în văluri albe ca zăpada, pluteşte în vârtej prin labirintul plin de delicii al pădurii. Se mişca asemeni acelor fiinţe radioase, închipuite pe cărările însorite ale Paradisului. Tăcerea se aşternea peste sufletul ei, care se simţea ca într-o biserica pe înserate. Deodată, scoate un ţipăt de bucurie. Acel sunet jalnic părea în armonie cu liniştea meditativă ce domnea peste întreaga fire.
E aici, chiar Prinţul ei! O priveşte ca pe cel mai râvnit diamant din lumea asta, cu ochii lui negri şi mari, învăluind-o în iubire. O strânge în braţele lui puternice, totodată protectoare şi îi şopteşte suav la urechiuşa ei un "Te iubesc!". E cu ea acum şi nimeni şi nimic nu îl va putea lua de lângă ea. Cele două jumătăţi s-au unit acum, contopindu-se într-o singură inimă ce va continua să bată pentru o eternitate...
finalul e genial <3.
RăspundețiȘtergere