Nu...

Şi iată că acel minunat anotimp a trecut. Amintirile ei îţi vor rămâne în adâncul inimii.
Şi începe din nou şcoala. E o nouă etapă din viaţa mea : liceul. Îmi este foarte greu să mă acomodez cu noii colegi! Nu-mi vine să cred că a trecut o săptămână şi nu am reuşit să le reţin numele. Mi-e frică!
Mi-e dor de vechiul colectiv, mi-e dor de banca mea, mi-e dor de pauzele lungi în care aveam timp să fac orice!
Da, mi-e dor de foştii colegi! Pentru că am fost colegă cu mulţi dintre ei încă din clasa I şi m-am ataşat foarte mult de ei.
Mi-e foarte greu să mă adaptez în liceul ăla. Şi mă consolează faptul că nu sunt singura aflată în postura asta!Urăsc să mi se spună că am ales acest liceu pentru că e mama acolo, ca să am pile. Pur şi simplu, am crezut că e cea mai bună alegere. 
Profii? Nu sunt aşa cum credeam. Profu' de mate mă torturează. Toţi se uită numai la mine, se aşteaptă ca eu să fiu un geniu, să ştiu răspunsul la toate întrebările lor, la care, bineînţeles, că nu sunt atentă de foarte multe ori. Mintea îmi fuge la vară, vacanţă, apa limpede a mării, la razele de soare care se jucau în părul meu negru ca abanosul, la jocurile copilăriei, pe care le-am retrăit în această vară. Pur şi simplu uitasem cum e să fii copil! Şi am doar 15 ani...Cred că m-am maturizat mult prea devreme!