Seara se lasă peste sufletul ei. Stă închisă în casă, meditând la toate tâmpeniile pe care le-a făcut din cauza lui. Se simte ca un prizonier într-o celulă, păzită de un gardian nemilos.
Cu farmecele ei, cu trupul ei firav şi cu formele-i voluptoase reuşeşte să treacă de obstacol. Fuge, plângând, la locul lor secret, sperând să-l găsească acolo.
Dorinţa ei arzătoare i se îndeplineşte. Vine înspre ea. O admiră. O îmbrăţişează. O sărută, în timp ce o mână uriaşă se ridică deasupra ei, o ridică şi o strânge. Strigă cu disperare la el să o salveze. El stă şi se uită râzând la ea.
Se trezeşte într-un lac de lacrimi, cu cămaşa udă şi cu Luna, care o priveşte îngrijorată de pe fereastră.
strasnic!;x
RăspundețiȘtergere